O rază te-nalţă, un cântec te duce,
Cu braţele albe pe piept puse cruce,
Când torsul s-aude l-al vrăjilor caier
Argint e pe ape şi aur în aer.
Văd sufletu-ţi candid prin spaţiu cum trece ;
Privesc apoi lutul rămas… alb şi rece,
Cu haina lui lungă culcat în sicriu,
Privesc la surâsu-ţi rămas încă viu -
Şi-ntreb al meu suflet rănit de-ndoială,
De ce-ai murit, înger cu faţa cea pală ?
Au nu ai fost jună, n-ai fost tu frumoasă ?
Te-ai dus spre a stinge o stea radioasă ?
O, moartea e-un chaos, o mare de stele,
Când viaţa-i o baltă de vise rebele ;
O, moartea-i un secol cu sori înflorit,
Când viaţa-i un basmu pustiu şi urât.