Te uită cum ninge decembre…
Spre geamuri, iubito, priveşte -
Mai spune s-aducă jăratec
Şi focul s-aud cum trosneşte.
Şi mână fotoliul spre sobă,
La horn să ascult vijelia,
Sau zilele mele - totuna -
Aş vrea să le-nvăţ simfonia.
Mai spune s-aducă şi ceaiul,
Şi vino şi tu mai aproape, -
Citeşte-mi ceva de la poluri,
Şi ningă… zăpada ne-ngroape.
Ce cald e aicea la tine,
Şi toate din casă mi-s sfinte, -
Te uită cum ninge decembre…
Nu râde… citeşte nainte.